Cine suntem?

Proiectul #FiiLiber este o inițiativă a Facultății de Drept a Universității Româno-Americană realizat cu participarea studenților într-un parteneriat real cu: Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.

Început în toamna anului 2022, proiectul s-a dovedit a fi o experiență captivantă și profundă care îndeamnă încă la reflecție și introspecție.

Întrebări esențiale și-au găsit răspunsurile în povestea emoționantă a unor oameni reali, care au fost direct sau indirect afectați de diferite forme de dependență.

 Fie că este vorba despre persoane care au luptat cu dependența în sine sau despre familiile și prietenii care au fost martori la decăderea provocată de substanțe interzise sau de anturaje nepotrivite, fiecare individ implicat în astfel de povești aduce cu sine o experiență și o învățătură unică.

În fața tentațiilor și presiunilor sociale, fiecare dintre noi ne confruntăm cu o luptă internă. Fie că este vorba despre curiozitatea adolescentină sau despre presiunea grupului de prieteni, momentele în care suntem tentați să experimentăm anumite practici pot fi extrem de dificile.

Am ales să Fim#Liberi și să refuzăm să ne lăsăm pradă unor influențe negative.

Vă provocăm la o călătorie în care îți propunem să descoperi forța interioară incredibilă pe care o ai ca să #FiiLiber!

 

#FiiLiber!

Este acea stare de demnitate și auto-respect care ne îndrumă în deciziile noastre.

Fiecare dintre noi are anumite valori care ne definesc. Acestea pot fi familia, prietenii, cariera sau alte aspecte importante ale vieții noastre.

 În lupta împotriva  consumului de substanțe, a traficului de persoane sau a violenței sub toate formele ei (+bullying) ne ancorăm în aceste valori pentru a ne ghida alegerile și acțiunile.

Pe parcursul acestei călătorii, împărtășim cu voi, prieteni ai generației noastre, povești curajoase și revelatoare. Fiecare poveste aduce în lumină experiențe personale și ne arată că suntem mult mai puternici decât credeam. Aceste povești nu numai că informează, ci și inspiră și încurajează pe alții să-și găsească vocea și să-și afirme puterea de a alege un drum mai bun.

Te provocăm să te alături proiectelor noastre și să devii un membru activ al platformei #FiiLiber!